viernes, 9 de septiembre de 2016

RUMANIA HONRA A NUESTRA SEÑORA (texto en rumano sobre liturgia en monasterio modavo)

IPS Părinte Teofan, la hramul Mănăstirii Hadâmbu: „Maica Domnului este cinstită prin nașterea de prunci” 8 Septembrie 2016 18:23 Tudorel Rusu Arhiepiscopia Iaşilor Mănăstirea Hadâmbu din Iaşi a adunat la hramul din acest an peste 1000 de credincioşi, veniţi atât din capitala Moldovei, din Maramureș, cât şi din Bucovina, locul de obârşie al părintelui stareţ Nicodim Gheorghiţă. Bucuria duhovnicească a obştii monahale ieşene şi a credincioşilor prezenţi a fost cu atât mai intensă, cu cât la marea sărbătoare a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a săvârşit Sfânta Liturghie în sobor de preoţi şi diaconi. Fotografii: Tudorel Rusu Fotografii: Tudorel Rusu . prev next Duminică, 8 septembrie 2016, în ziua marelui praznic al Naşterii Domnului, slujba sărbătorii hramului Mănăstirii Hadâmbu a început cu citirea Canoanelor şi a Acatistului Naşterii Maicii Domnului. A urmat apoi primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, în sunet de clopote şi de bucium, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei fiind aşteptat la poarta aşezării monahale de soborul slujitor, cât și de un grup de credincioase din Maramureș, îmbrăcate în costumul tradițional. Sfânta Liturghie arhierească a avut loc în altarul de vară al mănăstirii, iar din soborul slujitor au făcut parte, pe lângă părintele Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de mai mulţi stareţi și preoți din Arhiepiscopia Iaşilor, precum şi preoţi din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Credincioșii prezenți s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost scoasă din biserică în procesiune şi depusă într-un baldachin. „Viața noastră, a creștinilor, este chemată să se hrănească din taina smereniei și a ascultării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a ţinut un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre semnificaţiile duhovniceşti ale sărbătorii Nașterii Maicii Domnului: „Viața noastră, a creștinilor, este chemată să se hrănească din taina smereniei și a ascultării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cum putem împlini acest lucru? În primul rând, trebuie să devenim sălaș al lui Dumnezeu, așa cum Maica Domnului a primit în pântecele Ei pe Dumnezeul cel Adevărat – Iisus Hristos. În al doilea rând, așa cum Maica Domnului L-a născut lumii pe Mântuitorul, așa suntem chemați să facem și noi – avându-l pe Hristos Domnul în sufletele, în cugetele și în inimile noastre, trebuie să-L mărturisim prin viața, prin faptele și prin vorbele noastre și celor de aproape sau celor de departe. Dacă viața creștinilor se hrănește din taina Maicii Domnului, ea devine o viață de smerenie, pe de o parte, și o viață de ascultare și de împlinire a voii lui Dumnezeu, pe de altă parte”. Slujba hramului Mănăstirii Hadâmbu din acest an a reprezentat un moment important și pentru enoriașii Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din localitatea Șanta, Protopopiatul Iași 3: tânărul diacon Luca Vasile a fost hirotonit întru preot de IPS Părinte Teofan pe seama acestei comunități. După otpustul Sfintei Liturghii, stareţul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit lui Dumnezeu, cât și tuturor celor prezenţi: „Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra mănăstirii noastre și asupra obștii mănăstirii, asupra binefăcătorilor și ctitorilor. Credincioșii, care sunt prezenți și în această zi pentru a o cinsti pe Maica Domnului, reprezintă cununa Bisericii noastre”. „Vrei să fii fericit în viață? Lasă pruncii să se nască!” Cuvântul de final i-a aparținut Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, care a vorbit despre o formă aparte de cinstire a Maicii Domnului – nașterea și înfierea de prunci: „Maica Domnului este cinstită și prin nașterea de prunci. Nu poate exista o tristețe mai mare pentru Maica Domnului decât ca un prunc aflat în pântece să fie avortat. Nu putem fi cinstitori de Maica Domnului și să nu avem prunci în familiile noastre. Pe soții care nu au prunci, din cauză nu le-au dăruit Dumnezeu, sau din cauza vârstei înaintate, îi îndemn să facă tot posibilul și să înfieze prunci, cu toate obstacolele legale pe care le vor întâmpina. Maica Domnului trebuie adusă în familiile creștine, fie prin nașterea de prunci, fie prin înfiere de prunci. Și vă mai spun un lucru: foarte rar am întâlnit familii cu mulți copii în care să fie tristețe în casă sau pagubă materială. Are Dumnezeu niște căi pe care mintea noastră nu le înțelege sau nu vrea să le înțeleagă, prin care ne spune: Vrei să fii fericit în viață? Lasă pruncii să se nască!”. Conform tradiției, credincioșii prezenți la hramul Mănăstirii Hadâmbu au luat parte la final la o agapă.

No hay comentarios: